Episodul 19 – Nașterea lui Isus, partea 2
De prea multe ori ne apropiem de orășelul Bethleem și de bebelușul din iesle spunând: „Ohh, ce frumos! Mulțumesc Isuse că ai venit!” Totuși, dacă suntem onești cu Scripturile, trebuie să ne aducem aminte că nu ne uităm doar la primul om fără de păcat din rasa umană de la Adam în grădina Edenului ci ne uităm la Dumnezeu întrupat. Acest episod se focalizează pe frica de Domnul, evlavia și venerația pe care trebuie să o avem atunci când reflectăm la aceste evenimente din Evanghelii.
Transcriere completă
Nașterea lui Isus – partea a 2 a
Primul lucru pe care vrem să-l vedem astăzi este cât de puțină frică de Domnul avem când ne apropiem de această scenă a nașterii lui Isus. Nu neapărat frica de Domnul în relație cu păcatul sau raportat la ziua judecății ci în primul rând uimirea înaintea gloriei lui Dumnezeu cu care trebuie să răspundem în relație cu El. În creștinismul modern l-am îmblânzit și domesticit pe Dumnezeu într-un mod în care îl face doar prietenul nostru atunci când avem probleme. I-am diluat puterea până acolo că nu mai este un tremur sfânt și uimire în inimile noastre când ne gândim la Dumnezeu. Vorbim despre Dumnezeu așa ușor și considerăm poruncile în mod neglijent iar teologia noastră superficială are puțin de-a face cu reverența și uimirea. Nu vrem să definim uimirea doar la uimire că Dumnezeu ne vindecă durerea de cap sau ne dă bani, lucrurile acestea fiind bune. Am vrea să fim totuși ca ucenicii care erau uimiți de Isus și câteodată înspăimântați. Isus era imprevizibil și le provoca și clătina continuu părerile preconcepute.
Deci în această scenă a nașterii cu care suntem familiari trebuie să ne aducem aminte că avem de-a face cu primul om fără de păcat de la Adam în grădina Edenului. De ce nu ne face acest lucru să fim uimiți? Deoarece încercăm să dăm răspunsuri cam în felul următor: Dumnezeu cel etern s-a făcut om și a intervenit în timp. Aceasta e adevărat dar nicăieri scripturile nu au folosit aceasta ca evidență a nașterii lui Isus. Un răspuns intelectual sau filozofic nu o să ne miște niciodată inimile.
Deci ce ar trebui să vedem? Dacă am fi fost un evreu în secolul întâi, am fi știut descoperirea lui Dumnezeu în vechiul testament ca persoană, identitate și nume. Am fi văzut identitatea lui de Creator al tuturor lucrurilor, ca Cel ce domnește peste ceruri și pământ, ca Cel ce a eliberat Israelul din robia egipteană și ca cel ce a făcut legăminte cu patriarhii. Când ajungem la întrupare și-l vedem pe Dumnezeu în carne într-o iesle putem fi uimiți de tot. Nu doar intelectual (cum un Dumnezeu mare s-a transformat într-un bebeluș) ci contrastul izbitor dintre gloria și înălțarea ce i se atribuie în vechime și cât de jos s-a coborât. Asta e tot ceea ce trebuie să vedem și ceea ce apostolii au transmis mai apoi în noul testament.
Gândiți-vă la aceasta: Exod 19 și 20 la Sinai, Domnul îi spune lui Moise că El se va pogorî pe munte și ei trebuiau să se sfințească. A doua zi Domnul coboară pe munte și întreg muntele se clatină – foc, fum și sunete de trâmbițe. Erau probabil 2-3 milioane de evrei iar Dumnezeu a început să vorbească.
Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare. Exod 20:18-19
Aceasta era vocea Domnului cea din Geneza1 care a creat toate lucrurile. El s-a acoperit cu fum și cu foc în vârful muntelui. Dar vocea lui este atât de înspăimăntătoare că milioane de oameni l-au implorat pe Dumnezeu să nu mai vorbească pentru că nu mai puteau suporta aceasta. Gândiți-vă că aceasta este aceeași persoană pe care o găsim în ieslea din Betleem. Aici la Sinai avem doar o mică imagine despre Cel ce e Dumnezeu.
În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum. Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” Isaia 6:1-5
Știm cu toții acest pasaj. Dar cine este acesta? Ioan 12:36-41 ne spune că acesta este Isus. Ucenicul Ioan ne spune că cel la care se închinau îngerii în Isaia 6 era Isus. Tot ceea ce făcea Isus era să stea în Templu și ușiorii ușii se clătinau iar Templul era plin de fum. Același este cel care este bebelușul în iesle.
O zi va veni când toți vor ști cine este Isus- Biblia numește aceasta Ziua Domnului. De fapt, toate evenimentele din vremurile din urmă ne vor dezvălui cine este cu adevărat Isus. Apostolul Pavel ne spune că bebelușul care stătea în iesle se va întoarce într-o zi foarte diferit de cum a venit prima dată.
Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. 2 Tes.1:6-8
Dacă nu abordăm nașterea sa și prin perspectiva pasajelor de mai sus…dacă nu tremurăm măcar puțin suntem sortiți dezamăgirii. Nu ne trebuie mai multe cunoștințe intelectuale despre episodul nașterii lui Isus ci avem nevoie de revelație de la Dumnezeu și aceasta e dată prin Duhul Sfânt. Iar aceasta nu vine doar din cer ci vine în urma meditării și cercetării scripturilor.
Data viitoare vom mai folosi un studiu pentru a vorbi despre smerenia lui Isus și anonimatul în care s-a născut. Nu putem vedea umilința lui Isus decât după ce am văzut înălțarea și gloria pe care scripturile din vechiul testament i-o atribuie.
