Episodul 32 – Isus și anii de tăcere

Isus și anii de tăcere

În ultimele episoade ne-am uitat la copilăria lui Isus. Data trecută am văzut singurul verset pe care Evangheliile ni-l oferă din viața lui Isus înainte de începutul lucrării publice la vârsta de 30 de ani. Singurul lucru pe care Evangheliile ni-l spun este despre vizita la Ierusalim pentru sărbătoarea Paștelui când avea 12 ani. Următorul verset este doar un crâmpei din ce aînsemnat viața Domnului.

Apoi S-a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret şi le era supus. Luca 2:51

După acest verset avem 18 ani de tăcere. Aici, îl vedem pe Isus la Templu la 12 ani iar mai apoi întorcându-se în Nazaret cu părinții lui. Prima ocazie despre care auzim din nou de elîn evanghelii este la râul Iordan când avea 30 de ani atunci când a fost botezat de Ioan. Totușiacest lucru se petrece doar câteva versete mai departe. Acesta este Dumnezeu întrupat, creatorulși susținătorul tuturor lucrurilor iar noi nu cunoaștem mai nimic din ceea ce i s-a întâmplat timpde 18 ani. Acești ani sunt numiți „anii de tăcere”, când Isus a locuit în Nazaret, a muncit cu mâinile lui și și-a ajutat familia.

Ne putem imagina foarte multe despre acești 18 ani și doar un singur verset din Marcu 6:3 ne dă câteva indicii. Acolo Marcu ne descrie cum Isus a vizitat Nazaretul în timpul slujiriilui publice și cum oamenii de acolo îl numeau tâmplar și o menționează pe mama lui, patru frați și surorile lui. Iosif nu este menționat. Istoria Bisericii ne spune că Iosif ar fi murit când Isus ar fi avut 19 ani. Nu regăsim acest lucru în Scripturi dar se pare că nu este nicio altă explicație de ce Iosif nu este menționat cu restul familiei. De asemenea, Iosif nu este prezent atunci când Isus moare pe cruce și o încredințează pe Maria și îngrijirea ei lui Ioan. Deci dacă Iosif a murit iar Isus era cel mai mare dintre frații lui. Ce însemna acest lucru pentru el? Ce fel de responsabilități avea el astfel încât să poată purta de grijă întregii familii? Avea aceeași meserie ca Iosif? Sunt multe lucruri la care să ne gândim aici. Acesta este totuși Dumnezeu aruncându-se în experiența umană, fiind obosit sau înfometat, stând în anonimat, trudă, nefiind cunoscut și apreciat. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru o săptămână sau două ci pentru 30 de ani.

Isus a trăit zi de zi în existența ordinară a omenirii departe de mari mulțimi, mulți bani, faimă și reputație înaintea oamenilor. Isus ar fi putut trăi într-un palat luxos astfel încât să seprotejeze de experiența comună tuturor oamenilor. Dar el nu a făcut așa. Când ne gândim la Isus trebuie să ne gândim la această parte a vieții lui deoarece acești ani sunt cei mai mulți ai vieții lui la prima venire. El a fost în slujire ceva mai mult de 2-3ani dar a trăit în anonimat pentru 30 de ani în care a lucrat din greu sub soare și arșiță, a resimțit oboseala și foamea în multe zile. Trebuie să vedem că Isus s-a asemănat într-un totul condiției umane cu excepția păcatului.

Care este contrastul aici? Putem vedea aici pe Cel ce trăiește din veșnicii, Cel înălțat și glorios, Cel care l-a făcut pe Isaia să îngenuncheze la vederea sa, Cel care a clătinat muntele Sinai și primul om fără de păcat de la Adam care a umblat pe pământ care acum după o zi lungă de muncă trebuie să ajute în pregătirea mesei pentru familia sa într-un orășel obscur în Israel.Ce fel de smerenie și umilință vedem în Isus? Devine de-a dreptul uimitor când înțelegem cuadevărat ce s-a întâmplat. Este nevoie să-L înțelegem corect pe Cel care în mod voluntar s-a supus contrastului de nedescris între înălțare și umilință astfel încât să-l putem iubi, prețui și recunoaște cu adevărat. Cel căruia ne închinăm și ne rugăm, Cel care va reveni în curând să arate lumii că El va împlini promisiunile sale către Israel a trăit complet necunoscut, a mâncat,a muncit, a râs, a plâns, s-a rugat și a dormit. La fel ca noi toți. De aceea când vedem toate acestea El merită toată închinarea noastră.

Ce înseamnă pentru noi acest lucru? Cum ar trebui să trăim noi în lumina vieții lui Isus și a smereniei lui? Scripturile ne pot vorbi foarte mult despre aceasta dacă avem urechi de auzit. Acești ani de tăcere ai lui Isus sunt un exemplu etern pentru noi toți cum ar trebui să ne trăim viața în timp ce așteptăm promisiunea învierii din morți și a restaurării tuturor lucrurilor. Viețile noastre trebuie să indice spre Isus. Așa cum Ioan Botezătorul ne-a spus, „Isus trebuie să crească iar el să descrească”. De aceea tot Noul Testament ne îndeamnă să ne uităm la pilda lui Isus de smerenie și să o imităm deoarece dacă facem aceasta arătăm cum este El.

Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-adezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte decruce. Fil.2:5-8

Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cumv-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni. 1Tes.4:10-12

Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. 1Tim.2:1-2

Ce putem vedea comun în aceste pasaje scrise de apostolul Pavel? Putem vedea cum exemplul lui Isus de smerenie și umilință este un model pentru credincioși în veacul acesta. Știm că Pavel a interacționat cu oameni care nu doar au auzit despre Isus ci au fost și martori oculari a ceea ce Isus a zis și a făcut. De aceea putem înțelege mai bine de ce Pavel a scris aceste îndemnuri pentru credincioși. Gândirea modernă ne spune cum să avem un impact dinamic în ceea ce facem cum să fim văzuți pe o scenă etc, în felul acesta definind succesul. Dar oare este într-adevăr așa? Întâlniri mari pe stadioane și concerte de închinare sunt bune dar acesta trebuie să fie scopul și ambiția bisericii? Astăzi se pare că slujirea profesională și succesul creștin este visul tuturor celor ce merg la biserică iar a munci curat, a ne întemeia o familie și a încerca să-l iubim pe Dumnezeu zi de zi sunt lucrurile mai puțin importante. Mulți cred această minciună chiar dacă uneori nu o articulează verbal. Nu prea contează în ce fel de slujire sau lucrare suntem implicați. Biblia ne numește pelerini, călători, străini și în exil. Nu zidim împărăția acum, nu încercăm să facem lumea mai bună ca Isus să se poată întoarce ci doar îl așteptăm și mărturisim despre El. Nu putem uita că timp de 30 de ani Isus a fost un băiat oarecare la fel ca toți ceilalți. Fără o slujire de impact, fără să fie parte unei lucrări importante ci doar trudă, muncă , cotidian și existență normală. Oh…de ce ne întoarcem așa de ușor de la exemplul lui Isus de smerenie și credincioșie în lucruri mici și dorim așa mult să lăsăm o moștenire și să impactăm mase deoameni? Avem nevoie de o viziune mai mare pentru viețile noastre care e modelată de pilda lui Isus și crucea lui și care începe chiar cu acești ani de tăcere. Cred că ar trebui să ne schimbăm mentalitatea despre ce înseamnă lucrarea la scară largă în fața mulțimilor. Mai degrabă decât să o vedem ca o promovare din viața cotidiană putem să o vedem ca un test al caracterului.Chiar dacă Dumnezeu cheamă unii creștini să slujească public majoritatea dintre noi suntem chemați să trăim și să iubim în existența normală a vieții. Fie ca Domnul să ne dea o viziune pentru aceasta pentru că la fel a făcut și Isus când a luat formă de om. El și-a pus ștampila de aprobare pe acest stil de viață. Fie să fim găsiți luptându-ne să nu ne dorim nicio reputație și să trăim cum apostolul Petru scria, „ca străini și călători în timpul exilului în veacul acesta rău” și să fim dintre aceea care așteaptă cu răbdare binecuvântata nădejde, arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos, împăratul lui Israel. Fie ca și prin acest studiu să fim atrași în a medita la acești ani de tăcere din viața Mântuitorului și ca El să ne dea har să ne trăim viețile în așa manieră care să-l glorifice pe El fie că e în familia noastră sau înaintea mulțimilor de oameni.