8. Legămintele Scripturii – Legământul cu Noe

Seria – Legămintele scripturii

Legământul cu Noe

În timp ce legământul cu Noe este cunoscut mai degrabă datorită simbolul curcubeului este puțină înțelegere despre contextul și rolul acestuia în planul lui Dumnezeu.

În timp ce această serie nu-și propune să comenteze fiecare detaliu din cadrul legămintelor scripturii totuși vom încerca să prezentăm pe scurt câteva puncte importante și din contextul legământului lui Dumnezeu cu Noe.

În primul rând acesta se află în cartea Geneza cap. 9 iar contextul acelei perioade de timp este important de văzut pentru înțelegerea ulterioară a cuvintelor lui Dumnezeu către Noe.

Știm cum, încă de la Adam și Eva oamenii au început să aștepte „sămânța” care să împlinească promisiunea Domnului de restaurare a tuturor lucrurilor chiar în generația lor. Genealogia numelor până la Noe din capitolul 5 al cărții Geneza este important de înțeles.

Autorii biblici au inclus toate aceste nume și cronologia lor datorită nădejdii în Sămânța promisă. În timp ce nu vom comenta asupra fiecărui nume ceea ce vrem să vedem este că la sfârșitul acestei genealogii avem următorul verset:

„Lameh a născut un fiu. El i-a pus numele Noe zicând „Acesta ne va mângâia pentru osteneala şi truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ pe care l-a blestemat Domnul.”

Noe (numele lui însemnând odihnă, mângâiere) era nădejdea celor de până atunci că el va inversa blestemul sub care creația și omenirea încă erau. Astfel, el urma să le dea odihna – binecuvântarea pe care o experimentaseră la început Adam și Eva eliberându-i de sub truda, osteneala și pământul pe care Domnul îl blestemase.

Chiar dacă scripturile ne spum că Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din generația sa și că Noe umbla cu Dumnezeu nu acea era perioada în care Domnul urma să aducă restaurarea tuturor lucrurilor.

De fapt, în generația lui Noe s-a întâmplat chiar opusului care este al doilea lucru pe care vrem să-l vedem din contextul acestui legământ.

În Geneza 6 vedem cum „fiii lui Dumnezeu” au provocat în acea vreme o serie de păcate culminând cu pervertirea întregii generații care era dedată la rău.

„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate spre rău în fiecare zi”.

Astfel, Dumnezeu alege să judece acea generație de oameni după cum citim

Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ. Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul. Gen.6:12

Totuși Dumnezeu îl alege pe Noe și familia lui prin care să-și continue planul de răscumpărare a creației și a omenirii și care să rămână singurul canal prin care urma să vină Sămânța promisă.

„Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră care va veni după voi; cu toate vieţuitoarele care sunt cu voi, atât păsările, cât şi vitele şi toate fiarele de pe pământ care sunt cu voi; cu toate cele care au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pământ.

Iar voi, creşteţi şi înmulţiţi-vă; răspândiţi-vă pe pământ şi înmulţiţi-vă pe el!”

Prin acest legământ e ca și cum Dumnezeu a reluat de la zero planul său cu creația și omenirea.

Înțelegând toate aceste lucruri putem vedea în primul rând credincioșia, dragostea și mila lui Dumnezeu în a lăsa o familie prin care Cuvântului lui să se împlinească în viitor. Așa cum în trecut în momentul în care Adam și Eva nu au ascultat Dumnezeu a lăsat o nădejde și o promisiune a înnoirii tuturor lucrurilor la fel vedem și în acest punct al istorie. Omenirea se răzvrătește în mod corporat față de Dumnezeu dar acesta alege să-și continue promisiunea prin alegerea lui Noe și a familiei sale.

În același timp putem să ne uităm și la asprimea judecății sale față de cei nelegiuiți prin potop care ne transmite și nouă astăzi că aceeași măsură de judecată va fi aplicată și în Ziua Domnului față de cei răi și păcătoși.

De fapt, tema revenirii Domnului Isus este comparată adesea în Noul Testament cu „zilele lui Noe” și acțiunea judecății lui Dumnezeu.

„Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi, tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului”.

Abia mai apoi o rămășiță a celor credincioși vor moșteni o creație curățită de păcat sub o domnie dreaptă a Seminței mult așteptate în persoana Domnului Isus Hristos.

Toate aceste lucruri din cadrul legământului cu Noe ar trebui să ne facă să luăm aminte adânc la bunătatea și asprimea lui Dumnezeu și caracterului său credincios atât în răscumpărare cât și în judecată și să ne dea o dorință de veghere și ascultare credincioasă astfel încât la venirea Sa să fim găsiți credincioși.