7. Rugăciunile Scripturii – Rugaciunea Amidah – Introducere

de iun. 12, 2018Audio, Cursuri, Notițe, Rugaciunile scripturii, Ucenicie0 comentarii

 

7. Rugaciunea Amidah - Introducere

cu Ionut Cazan | Rugăciunile Scripturii

Seria – Rugăciunile Scripturii

Rugăciunea Amidah – Introducere

În cadrul perioadei de sfârșit a Vechiul Testament înainte de apariția Domnului Isus pe scena istoriei, evreii au sintetizat elementele scripturilor cu privire la trăire, nădejde și Evanghelie în cadrul unei rugăciuni care au încorporat-o în conștiința poporului Israel până în ziua de astăzi. Aceasta se numește Amidah. Probabil este mai puțin cunoscută dar după cum vom vedea ea este foarte importantă și va reprezenta un fundament al înțelegerii rugăciunii pentru perioada Noului Testament și dezvoltarea adunărilor primare.

Rugăciunea Amidah are 19 binecuvântări care sunt împărțite în 3-4 părți după cum urmează.

  • Primele 3 – Laudă la adresa Domnului
  • Următoarele 3 – Cereri personale
  • Următoarele 11 – Cereri corporate
  • Ultimele 2 – Mulțumiri la adresa Domnului

Acest model de rugăciune Amidah, ne poate ajuta să vedem care sunt elementele care au devenit esențiale în scripturile vechiului testament atât pentru trăirea credinciosului cât și în privința nădejdii.

De asemenea, Domnul Isus și mai apoi Pavel nu doar că erau familiarizați cu această rugăciune dar cel mai probabil reprezenta și esența credinței lor pe care nu au încercat vreodată să o schimbe ci doar ca un semn al milei lui Dumnezeu să o extindă și peste Neamuri.

Pavel, ca apostol al neamurilor, avea acest fundament al înțelegerii elementelor evreiești din locul rugăciunii. De aceea, atunci când vom ajunge la rugăciunile sale din Noul Testament vom vedea că ideile, conceptele și limbajul rugăciunilor sale pentru adunările dintre neamuri sunt foarte asemănătoare cu cele din rugăciunea Amidah.

Un alt lucru de precizat despre această rugăciune este următorul. În timp ce majoritatea rugăciunilor moderne sunt focalizate după primele 30 de secunde spre schimbarea circumstanțelor, cauzelor (de obicei negative), această rugăciune întoarce privirile credinciosului în primul rând spre importanța și prioritatea elementelor credinței (după cum le vom vedea) dar în același timp conține cereri în care Dumnezeu să intervină în viața personală sau în anumite nevoi pentru pocăință, har, vindecare etc.

Cu adevărat acest model de rugăciune este o binecuvântare datorită esenței scripturale pe care o vedem în ea, sintetizării elementelor importante și a faptului că a fost un fundament de rugăciune chiar și pentru Domnul Isus și ucencii săi.

De aceea, în episoadele viitoare vom citi cele 19 binecuvântări ale acestei rugăciuni pentru a încerca să fim familiarizați cu conținutul acesteia.

Resurse similare

Vă recomandăm aceste link-uri care sunt în legătură  cu acest subiect