4. Rugăciunile Scripturii – Fundamentul rugăciunii devoționale din Vechiul Testament

de iun. 11, 2018Audio, Cursuri, Notițe, Rugaciunile scripturii, Ucenicie0 comentarii

 

4. Fundamentul rugăciunii devoționale din Vechiul Testament

by Ionut Cazan | Rugăciunile Scripturii

Seria – Rugăciunile Scripturii

Fundamentul rugăciunii devoționale din Vechiul Testament

Înainte să dezvoltăm modelul rugăciunilor pe care le vedem în Noul Testament trebuie să înțelegem că apostolii evrei aveau deja formată o înțelegere asupra rugăciunii din istoria lor de până atunci și din scripturi.

Vechiul Testament este cadrul de înțelegere a rugăciunii pe care poporul Israel era îndemnat să o facă ca un fundament al relației și legământului pe care îl aveau cu Dumnezeu lor.

Una din marile categorii ale rugăciunii din scripturile Vechi Testamentale este aceea a „dedicării/consacrării” față de Dumnezeu.

Acest lucru implica rugăciuni de cercetare și curățire a inimii înaintea lui Dumnezeu atât la nivel individual cât și corporat.

Dumnezeul lui Israel s-a descoperit în vechime poporului Său ca un Dumnezeu moral, separat de tot ceea ce înseamna păcat și înclinarea spre rău. De aceea, loialitatea din toată inima a devenit singurul standard prin care Dumnezeu își judeca poporul.

„Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta”. – Deuteronom 6:4-5 (un pasaj care a devenit central în istoria și rugăciunile poporului evreu).

La baza acestei porunci se află specificat că poporul Israel trebuia să aibă un singur Dumnezeu căruia trebuia să i se închine (în mijlocul unei culturi idolatre cu mulți dumnezei). În același timp trebuiau să facă acest lucru din toată inima. Acest lucru nu însemna un lucru sentimental la nivelul emoțiilor ci era perceput ca devoțiune (ascultare, supunere, loialitate) la fel cum în antichitate într-un context militar partea vasală declara supunere și ascultare părții superioare.

Rugăciunea devoțională devine astfel fundamentul tuturor rugăciunilor. De aceea, limbajul rugăciunilor din Psalmi este direcționat înspre trăirea în curățire și adevăr.

Am strigat către El cu gura mea, şi îndată lauda a fost pe limba mea. Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul. Ps.66:17-18

Dacă cineva îşi întoarce urechea ca să n-asculte Legea, chiar şi rugăciunea lui este o scârbă. Prov.28:9

Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, dar rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută. Prov.15:8

De aceea, Ioan poate spune pe acest fundament al curăției inimii:

Învaţă-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima

neîmpărțită ca să se teamă de Numele Tău. ps.86:11

Preaiubiţilor,dacănuneosândeşteinimanoastră,avemîndrăznealălaDumnezeu. Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui. 1Ioan 3:21-22

iar Iacov să mustre cu privire la rugăciune: Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre. Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.

Domnul Isus adresează același lucru cu privire la rugăciune care pot fi „cuvinte învățate” (formule) sau „o inimă întreagă”.

Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Matei 6:7

Neamurile credeau că vor fi auziți dacă spun multe cuvinte. Concluzia este că dacă Dumnezeu nu răspunde rugăciunii trebuie să spunem mai multe cuvinte (rugăciuni) astfel că trebuie să perseverezi să te rogi mai mult. Totuși, nu asta e ceea ce Dumnezeu vrea să ne transmită. El ne spune că nu e îndeajuns de multă inimă adică nu este inima întreagă loială lui.

De aceea, rugăciunea de devoțiune, consacrare devine fundamentul biblic al rugăciunii.

Asta nu înseamnă că cineva trebuie să fie perfect ca să se roage. Tocmai acesta este răspunsul rugăciunii – să ofere har și împuternicire ca să umblăm mai apoi sfinți și plăcuți lui Dumnezeu. Totuși, nu ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu fără o inimă loială lui sau cu sinceritatea pocăinței și să credem că oricând ne rugăm Dumnezeu ne va da ceea ce-i cerem.

În concluzie, vedem cum națiunii Israel i s-a încredințat cunoștința despre cum este Dumnezeu și cum poate fi slujit și onorat iar oamenii sfinți din vechime, Domnul Isus și apostolii au avut întotdeauna acest fundament care au încercat să-l transmită Neamurilor venite la credință.

De aceea, să luăm aminte la acestă condiție esențială a loialității inimii față de Dumnezeu care devine fundamentul rugăciunii și pe care vom putea zidi în continuare, în episoadele viitoare celelalte aspecte ale rugăciunii.

Resurse similare

Vă recomandăm aceste link-uri care sunt în legătură  cu acest subiect