4. Împărăția lui Dumnezeu interpretată în istorie

Interpretarea Împărăției lui Dumnezeu în istorie

Pe măsură ce creștinismul s-a separat chiar din primele secole de gândirea și nădejdea evreiască prin reinterpretarea scrierilor profeților, conceptul de împărăție a lui Dumnezeu a început să fie văzut printr-un filtru gnostic al unei nădejdi imateriale nedefinite.

Deja pe vremea lui Origen, în secolul 3, vedem împărăția cerurilor definită ca plecarea sfinților de pe acest pământ în ceruri, împărăția nemaifiind văzută în timp și spațiu ci doar ca o realitate spirituală în sufletele credincioșilor. La o primă vedere cuvintele lui Origen nu par ieșite din tipar dar ele pun un accent pe transcendență (lipsa timpului și a spațiului) un concept străin scripturilor și gândirii biblice și chiar a realității în care noi oamenii funcționăm.

Cât de diferit era nuanțată acum împărăția lui Dumnezeu prin acești teologi… Ea era prezentată mai mult ca o nădejde de evadare din această lume materială coruptă (această gândire semănând mai mult cu filozofia gnostică) în contrast cu nădejdea scripturală finală a împărăției lui Hristos care va veni la sfârșitul veacului pe pământ, în Ziua Domnului prin dreptate și judecată aducând învierea trupească a morților și restaurarea întregii creații.

În secolul 4, pe vremea lui Constantin cel Mare, s-a produs o mare schimbare. Creștinismul, a devenit din religie persecutată, religia imperiului roman. Augustin a adaptat din nou conceptul de împărăție a lui Dumnezeu situației lor prezente. Pentru că toți erau așa-ziși creștini însemna că Biserica era Împărăția lui Dumnezeu. Această perspectivă a dus la prejudicii de nemăsurat și la o mare dezamăgire datorită corupției ce s-a instaurat în Biserică prin compromisurile politice și financiare ale bisericii în cadrul Imperiului roman. Biserica și-a pierdut mărturia de străini și călători în acest veac în așteptarea lucrurilor viitoare iar proclamarea nădejdii și revenirii lui Isus a fost umbrită prin acumularea de către biserică de bani, proprietăți și poziții aceste lucruri fiind exact opusul cuvintelor la care Domnul Isus ne-a chemat în predica de pe Munte și în toate celelalte îndemnuri din Evanghelii.

Când ajungem în perioada reformei vedem restaurată de către reformatori doar modalitatea cum moștenim împărăția (îndreptățirea prin credință) dar puțin s-a putut schimba din conceptul împărăției lui Dumnezeu așa cum am văzut că Origen, Augustin si alți părinți ai bisericii l-au conturat de-a lungul istoriei.

Începând cu anii 1800 a început să se contureze o altă definire a împărăției lui Dumnezeu încercând să armonizeze scripturile. Această interpretare ne spune că Biserca va moșteni împărăția cerurilor iar acei credincioși dintre evrei vor moșteni împărăția pe pământ în acord cu promisiunile lui Dumnezeu date lor. Problema acestei interpretări este că nu vedem niciunde în scripturi o separare a planului lui Dumnezeu. În timp ce putem vedea o distincție etnică chiar și în împărăție (evrei și neamuri), Noul Testament nu face altceva decât să lămurească că accesul în împărăție e prin jertfa lui Hristos și că neamurile sunt co-moștenitoare împreună cu evreii credincioși a nădejdii împărăției și legămintelor promisiunilor lui Dumnezeu.

Ajungând în zilele noastre vedem o interpretare a împărăției lui Dumnezeu ca atingând sferele social-etice de influență. Auzim mesaje de genul că Biserca e chemată să influențeze sferele de Educație, Religie, Familie, Bussines, Guvernare, Media etc…iar Isus nu se va întoarce decât atunci când lumea va fi guvernată în mod „creștin” în toate sferele de conducere.

Cât de bine sună toate acestea la o primă vedere dar cât de departate sunt de mesajele inițiale ale apostolilor care proclamau judecata din Ziua Domnului („Isus ne-a poruncit să

mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii și al celor morți” – spunea Petru în Fapte 10 ) dar că „orice crede în El capată iertarea păcatelor spre includere în viață veșnică” (mesajul crucii și împăcării cu Dumnezeu).

O altă abordare modernă a împărăției lui Dumnezeu este o perspectivă și mai dominionistă și anume așa zisa teologie a împărăției și puterii lui Dumnezeu manifestate în prezent prin prosperitate financiară, umblare în putere și favor a celor care sunt credincioși. În timp ce această abordare din urmă este și mai îmbietoare pentru cei care cred că evlavia este o sursă de câștig ea este de-a dreptul patetică și un non-sens (nici în acord cu caracteristicile veacului acestuia cât și în directă opoziție cu adevărul, răstălmăcind în mod direct interpretarea corectă a credinței și trăirii credincioșilor).

În concluzie, putem vedea că în funcție de perioada de timp sau de alți factori (tradiții, sisteme de interpretare, etc) conceptul de împărăție a lui Dumnezeu a fost interpretat distorsionat fie ca evadarea din această lume fie prin cucerirea acestei lumi de către creștini chiar în numele lui Dumnezeu iar uneori un amestec al acestora nu face altceva decât să producă confuzie în trăire și deznădejde atunci când anumite așteptări nu sunt împlinite.

În episoadele viitoare vom încerca să vedem mai clar care este cu adevărat nădejdea împărăției și cum suntem chemați să trăim până atunci în așteptarea acesteia.