3. Rugăciunile Scripturii – Contextul și gândirea apostolilor

de iun. 11, 2018Audio, Cursuri, Notițe, Rugaciunile scripturii, Ucenicie0 comentarii

 

3. Contextul și gândirea apostolilor

by Ionut Cazan | Rugăciunile Scripturii

Seria – Rugăciunile Scripturii

Contextul și gândirea apostolilor

În episoadele trecute am văzut câteva noțiuni introductive despre tema rugăciunilor scripturii și un context general al rugăciunilor apostolilor. Am văzut cum aceștia își interpretau rolul printr-un cadru mai larg a istoriei de răscumpărare și a evangheliei încercând să insufle adunărilor de credincioși elemente ale evangheliei care să producă o credință și trăire loială.

Astăzi vom începe să dezvoltăm contextul și gândirea apostolilor.

În primul rând trebuie să ținem seama că apostolii Domnului au fost evrei. Astfel, porunci ca „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, au fost interpretate ca porunci specifică dată poporului evreu, încă din vechime, ca să fie o lumină pentru Neamuri.

Astfel, Pavel în special, își vede misiunea de a uceniciza Neamurile ca o chemare a rămășiței poporului evreu înspre mântuirea neamurilor.

Is.49:3,6 ne spune:

„Israele, tu eşti robul Meu în care Mă voi slăvi.” Te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”

Cum anume urma să se întâmple acest lucru și de fapt ce însemna aceasta mai ales față de subiectul rugăciunii?

Cu siguranță răspunsul la această întrebare poate fi complex iar această serie despre Rugăciunile scripturii va răspunde doar pe scurt acestor lucruri.

În primul rând apostolii vedeau rugăciunea ca fiind întotdeauna legată de Dumnezeul lui Israel și de poporul Israel în tot ceea ce înseamna cunoașterea și înțelegerea planului lui de către neamurile credincioase.

Acest lucru este foarte important și este întotdeauna fundamentul nevăzut sau ignorat din Noul Testament atunci când încercăm să înțelegem rugăciunile scripturilor și ale apostolilor. Aceștia au vorbit de un anumit Dumnezeu, (Dumnezeul lui Israel, Dumnezeul patriarhilor și al legămintelor promise în scripturile din vechime) pe care urmau să-l prezinte

Neamurilor.
De asemenea, descoperirea acestui Dumnezeu, este întotdeauna legată de alegerea

poporului său Israel și planul său atașat atât cu falimentele acestora cât și cu credincioșia Sa de a-și împlini promisiunile față de aceștia.

Neamurile urmau să fie incluse în aceste promisiuni specifice față de acest Dumnezeu atașat etnic de poporul Israel dar care se relaționează în mântuire față de întreaga omenire pentru că El este de asemenea creatorul tuturor lucrurilor.

Pavel adresează aceste lucruri în Ef.2 de unde citim:

„De aceea, voi, care altădată eraţi Neamuri din naştere, (morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia,)… aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume…”

Este foarte ușor să nu vedem în prezent aceste detalii și de fapt întreg fundamentul Noului Testament în care Dumnezeul lui Israel își extinde mila către Neamuri cu un anumit plan al promisiunilor în care aceștia vor fi incluși.

Dorința noastră de a contextualiza lucrurile pentru generația noastră și nevoile prezente se face de multe ori în detrimentul ignorării a ceea ce pentru apostoli era central.

În al doilea rând apostolii evrei vedeau rugăciunea nu doar atașată de Dumnezeul lui Israel și a planului său dezvoltat în scripturi cu poporul Său ci împreună cu aceasta ca o consacrare, loialitate față de Dumnezeul lui Israel.

Cu alte cuvinte, cunoștința Dumnezeului lui Israel și a planului Său necesita un răspuns al inimii și al loialității față de acesta. Această dedicare era văzută de multe ori din locul rugăciunii așa cum vedem adesea în Vechiul Testament.

De aceea, în episoadele viitoare vom vedea modelul și rugăciunile apostolilor care sunt înrădăcinate mult mai adânc decât secolul întâi și își au originea în istoria și alegerea Israelului.

Ceea ce vom vrea să învățăm de la apostoli este ce gândeau aceștia despre rugăciune, care a fost perspectiva cu care au fost crescuți în raportarea la rugăciune și ce credeau că se întâmplă când se rugau.

La baza acestei porunci se află specificat că poporul Israel trebuia să aibă un singur Dumnezeu căruia trebuia să i se închine (în mijlocul unei culturi idolatre cu mulți dumnezei). În același timp trebuiau să facă acest lucru din toată inima. Acest lucru nu însemna un lucru sentimental la nivelul emoțiilor ci era perceput ca devoțiune (ascultare, supunere, loialitate).

Resurse similare

Vă recomandăm aceste link-uri care sunt în legătură  cu acest subiect