19. Israel în Scripturi – Raportarea Bisericii la Necazul cel Mare

de mart. 23, 2019Audio, Cursuri, Israel, Israel în Scripturi, Notițe0 comentarii

 

19. Raportarea Bisericii la Necazul cel Mare

by Ionuț Cazan | Israel în Scripturi

Seria – Israel în scripturi 

Raportarea Bisericii la Necazul lui Iacov

Întrebarea logică și cel mai adesea pusă este următoarea:

Ce legătură are Biserica sau credincioșii dintre Neamuri cu necazul și suferința finală a poporului Israel? sau în limbajul popular: „Va trece Biserica prin Necazul cel mare”?

În episodul de astăzi vom încerca să răspundem acestei întrebări. 

De-a lungul istoriei creștinismului s-au conturat câteva perspective de raportare a Bisericii față de Necazul lui Iacov/necazul cel mare prin prisma unor anumite intepretări teologice.

O primă perspectivă de interpretare este că necazul cel mare a fost o realitate care s-a întâmplat în trecut prin distrugerea Ierusalimului din anul 70 d.Hr împreună cu suferința și exilul evreilor din propria țară. În timp ce această varianță de interpretare (numită preterism) este îmbrățișată de mulți ea se descalifică din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, această interpretare își are fundamentul în teologia înlocuirii. Teologia înlocuirii susține că Biserica a înlocuit Israelul în planul lui Dumnezeu deoarece evreii au falimentat continuu în a fi vrednici să fie socotiți poporul lui Dumnezeu, toate acestea culminând cu respingerea propriului Mesia în persoana lui Isus Hristos. De aceea, Dumnezeu a aplicat peste ei judecata finală în anul 70 d.Hr (necazul lui Iacov/ necazul cel mare) înlocuindu-i cu biserica și credincioșii dintre neamuri.

În timp ce nu ne propunem să dezbatem toate argumentele acestei interpretări care sunt incorecte din punct de vedere istoric sau teologic putem spune doar că inconsistența acestei perspective stă în faptul că afirmă că în anul 70 d.Hr. s-au întâmplat evenimentele necazului lui Iacov/necazul cel mare. Totuși, în opinia preterismului,  evenimentele anului 70 d.Hr. nu au rezultat în izbăvirea poporului Israel (așa cum vedem în toate pasajele legate de Necazul lui Iacov) ci în judecata finală a Israelului și înlocuirea lor din legământ cu biserica. Aceasta  este o abatere atât de la timpul împlinirii necazului lui Iacov (cu privire la final) cât și a răscumpărării poporului Israel în urma acestuia.

O altă perspectivă mai puțin populară, dar totuși răspândită, care a încercat să medieze erorile primei perspective este aceea a interpretării necazului lui Iacov/Necazului cel mare ca o realitate istorică continuă. Această perspectivă interpretează necazul cel mare ca o perioadă lungă de timp care a început odată cu înălțarea Domnului și se va termina prin a doua venire.

Inconsistența acestei perspective este faptul că nu ține cont de indicatorii temporari din contextul pasajelor necazului lui Iacov (toate acestea menționând o perioada de 3 ani și jumătate sub diferite forme) dar și că universalizează „necazul” ca fiind format din totalitatea suferințelor, încercărilor, durerilor din acest veac din întreaga lume. Totuși necazul lui Iacov/necazul cel mare, așa cum este definit în scripturi, nu doar că are o perioadă definită de timp (3 ani și jumătate) ci are și anumite condiții și evenimente specifice care se vor întâmpla în contextul invaziei națiunii Israel, distrugerii Ierusalimului și a Templului împreună cu captivitatea, robia și suferința poporului evreu. Perspectiva interpretării istorice a necazului cel mare se descalifică în toate argumentele sale atunci când este comparată cu scripturile și detaliile specifice pasajelor necazului lui Iacov.

O ultimă perspectivă, este aceea a teologiei dispensaționalismului care este cea mai răspândită la nivel popular în zilele noastre. Aceasta susține că Biserica există pe pământ de la Cincizecime (prin pogorârea Duhului Sfânt) până la răpirea ei, după care Domnul va continua Necazul lui Iacov/necazul cel Mare doar cu poporul Israel în timp ce biserica este în cer fiind scutită de această vreme grea.

Inconsistența acestei perspective constă din nou în rădăcinile teologiei înlocuirii care separă forțat, în două planuri distincte de mântuire Biserica și Israelului. Mai mult decât atât teoria populară a faptului că biserica va fi răpită înainte de necaz este una relativ nouă și doar faptul că a fost promovată intens de-a lungul seriei filmelor „Left Behind” o face „validă” sau majoritară în rândul creștinilor.

Totuși rădăcinile interpretării că biserica va fi răpită înainte de necaz vin dintr-o mișcare din Anglia din anii 1830 în care o parte din credincioși au susținut că Dumnezeu a turnat peste ei daruri spirituale și o serie de viziuni/stări ecstatice umplându-i astfel cu duhul sfânt. De aceea, doar ei urmau să fie răpiți la revenirea lui Hristos iar ceilalți creștini să fie lăsați pe pământ în timpul necazului final. Chiar dacă la acea vreme au existat voci care au arătat sursa arogantă și chiar eretică a acestei mișcări, totuși această interpretare  a fost preluată într-o traducere a bibliei în limba engleză din acea vreme (traducerea Darby and Scofield) care s-a răspândit în toată America iar mai apoi în toată lumea.

Astăzi, noi doar culegem „rodul” la toată distorsionarea istorică sau denaturarea prezentă cu privire la răpirea înainte de necazul cel mare și neindentificarea cu poporul Domnului în cea mai grea clipă a suferinței lor.

Atunci care ar fi o interpretare scripturală și istorică corectă?

În primii 300 de ani ai creștinismului a fost unanimitate în faptul că biserica și credincioșii dintre neamuri se vor identifica cu suferințele poporului evreu în perioada de domnie finală a lui Antihrist.

Toți părinții bisericii precum Ireneu, Tertulian, Hipolit, Ciprian, Metodius (cât și mulți alții de la care avem scrieri) vedeau biserica trecând prin necazul cel mare sub domnia lui Antihrist iar abia mai apoi urma să fie venirea lui Isus Hristos pentru a doua oară în vederea învierii sfinților și a împărăției.

Mulți din acest „nor mare de martori” au fost păstori și martiri în adunările primare care au pecetluit învățăturile lor cu propriul sânge.

În concluzie, prin acest episod ne-am dorit să prezentăm anumite perspective istorice ale raportării bisericii la necazul lui Iacov/necazul cel mare cât și implicațiile acestora.

Este libertatea dar datoria fiecăruia să cerceteze și să aleagă dar toate acestea vor fi testate în curând cu cât ne vom apropia de vremea suferinței și necazului final al poporului evreu. De asemenea, răspunsul nostru față de poporul Israel în zilele ce urmează  va avea consecințe veșnice.

Așa cum am spus în episodul introductiv cu privire la Necazul lui Iacov modul în care noi, ca trup al lui Hristos, răspundem acestor informații deopotrivă la nivel individual cât și colectiv, ar putea foarte bine să fie singurul test, și cel mai mare, cu care ne vom confrunta vreodată.

Resurse similare

Vă recomandăm aceste link-uri care sunt în legătură  cu acest subiect