16. Împărăția lui Dumnezeu- Raportarea corectă la alegerea și împărăția Israelului

Raportarea corectă la alegerea și nădejdea Israelului

Văzând toate elementele din scripturi cu privire la alegerea Israelului pentru administrarea planului lui Dumnezeu de mântuire pentru toate națiunile, cum ne putem relaționa corect față de elementele văzute în scripturi sau ale nădejdii precum Templu, Ierusalim, țara promisă etc?

De ce a condus Dumnezeu în trecut evreii în țara Canaan? De ce a cucerit David Ierusalimul?
De ce a construit Solomon Templul?

Interpretarea greșită este că toate acestea reprezintă modele și tipologii pentru perioada Noului Testament și a erei Bisericii.

Pe de o parte această abordare ne spune că lucrurile din trecut sunt modele firești pentru adevăratele modele transcendente și imateriale din ceruri (adevărata țară a Canaanului, adevăratul Ierusalim și adevărata moștenire etc), pe care Domnul a avut-o în vedere de la început prin lucrurile din trecut care sunt doar umbre ale lucrurilor viitoare.

Problema acestei abordări (oricât de bine ar suna) este că importă direct limbajul și filozofia grecească gnostică în interpretarea scripturilor. Grecii separau ce este material (corupt) de ce este imaterial (perfect)… Interpretarea gnostică (o interpretare contra-apostolică) a redefinit evenimentele și tipologiile din Vechiul Testament ca însemnând altceva în mod spiritual.

Spre exemplu, Templu devine redefinit ca fiind „credincioșii din Biserică”, Israelul ca fiind „adevărata Biserică”, Ierusalimul ca fiind „ținta cerească”, împărăția lui Israel promisă din profeți ca fiind „împărăția spirituală extinsă în mod prezent” și lista poate continua. Astfel, ar trebui să ne opunem în mod direct acestei interpretări ale tipologiilor din Vechiul Testament.

Pe de altă parte, această abordare a evenimentelor și persoanelor din Vechiul Testament este că ele își găsesc interpretarea într-o împlinire mai mare începând cu Noul Testament. Astfel, în acord cu această interpretare, Biserica are menirea să extindă prin puterea lui Dumnezeu Canaanul fizic din trecut în întreaga lume, împărăția lui Israel promisă în trecut într- o împărăție spirituală prezentă în inimile credincioșilor din întreaga lume și multe alte exemple.

Și această abordare detanurează raportarea corectă la elementele din vechime deoarece își asumă o teologie a dominionismului – manifestării puterii lui Dumnezeu în prezent în întreaga lume prin Biserică. Astfel, în locul unei proclamări a judecății viitoare, iertării de păcate și a unei trăiri ca străini și călători în acest veac în așteptarea nădejdii finale împreună cu o trăire cruciformă (modelate după exemplul Domnului Isus) de multe ori ne asumăm suveranitatea lui Dumnezeu prin manifestarea puterii în împlinirea lucrurilor din trecut în veacul prezent.

Totuși, elementele din trecut precum alegerea și promisiunea Israelului, Ierusalimul și Templului au fost date ca mecanisme care să întărească credința și nădejdea până în Ziua Domnului când Dumnezeu își va împlini promisiunile.

Chiar dacă cei care au fost încredințați cu administrarea acestora au fost mai mult sau mai puțin credincioși acest lucru nu poate schimba sau anula legămintele și promisiunile lui Dumnezeu.

De aceea, să spunem că Domnul Isus a redefinit toate aceste elemente ca însemnând altceva sau le-a împlinit pe toate în prezent fără ca de fapt să se întâmple în realitate este de-a dreptul ridicol. Da, Domnul Isus a împlinit suferința mesianică spre iertarea păcatelor dar care ne trasează și nouă ca ucenici ai lui un exemplu al trăirii și purtării crucii în așteptarea lucrurilor promise fiind făcuți astfel vrednici de împărăția Sa.

Toate îndemnurile din Noul Testament sunt legate de perseverența și răbdarea în credință a sfinților împreună cu o trăire loială Domnului în toate aspectele vieții.

Vom încheia cu un pasaj a lui Pavel din Tit 2:11-14 care ne îndeamnă la ce trebuie să facem în prezent până la revenirea Domnului:

„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos”.