Episodul 18 – Nașterea lui Isus
În micul oraș Betleem, s-a născut Isus, viitorul rege al Israelului și Creatorul tuturor lucrurilor, având doi părinți tineri și înspăimântați. Cu s-au întâmplat aceste lucruri de fapt? Deși tradițiile păgânești ale primului Crăciun și Hollywood-ul au încercat să mai adauge detalii creative, totuși istoria nașterii Domnului Isus prezentată în Evanghelii, este remarcabilă. Acest epidod examinează doar câteva versete din Luca 2.
Transcriere completă
Nașterea lui Isus
În ultimul studiu am călătorit spre sud înspre orașul Betleem din Iudeea în Israel. Iosif și Maria au mers acolo pentru a se înscrie ca urmare a poruncii lui Cezar Augustus pentru că Iosif era din familia lui David și Betleemul era orașul lui David. Am vorbit despre cât de periculoasă și dificilă a fost această călătorie pentru ei, aceștia călătorind aproximativ 130 km într-o săptămână de zile. În tot acest timp Maria era însărcinată cu viitorul împărat al Israelului și cel ce care era de asemenea divin. În sfârșit ei au ajuns în Betleem obosiți datorită călătoriei. Astfel ajungem aproape de momentul minunat al nașterii lui Isus. În acest studiu vom vedea anumite detalii iar mai apoi vom vedea cât de prețios a fost acest moment.
“Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.” Luca 2:6-7
Înainte de a ne uita mai adânc în acest pasaj este bine să vedem cât de familiari suntem deja cu această scenă din ceea ce filmele ne-au prezentat. În acestea vedem cum Iosif aleargă prin Betleem să găsească cazare pentru nașterea copilului iar cineva îi spune că mai are doar un grajd de animale. Imediat Maria naște, pune copilașul pe paie și în următoarele 5 minute apar păstorii și cam la o oră diferență ajung și magii iar toți sunt fericiți sunt un cer superb înstelat. Aceste detalii poate sunt frumoase pentru Hollywood dar când ne uităm în pasajul și contextul din scripturi nu sunt nici pe departe cum s-au întâmplat lucrurile. Deci e bine să lăsăm deoparte aceste idei preconcepute și să vedem cu adevărat ce s-a întâmplat și să înțelegem de ce.
În pasaj se pare că Iosif și Maria au ajuns în Betleem și au avut vreme să caute un loc potrivit pentru a naște dar nu au găsit pentru că orașul era plin de călători ce au venit pentru înregistrare. Cât de lungă a fost perioada de timp între momentul când ei au ajuns și nașterea lui Isus? Ore? Zile? O săptămână? Unde au stat până la nașterea lui Isus? Care era procedura de înregistrare? Cât trebuia să stea Iosif în Betleem? Scripturile nu ne dau detalii ci doar un mic rezumat și parcă e ca o cortină trasă lăsându-ne cu atât de multe întrebări. Totuși nimic nu ne sugerează scenele desprinse din filme când Iosif bate la uși iar Isus stă să iasă din burta Mariei. Dar ceea ce ne transmit versetele inițiale e că Isus s-a născut acolo unde îi era profețit lui Mesia să se nască, în Betleem și că El împlinește acest lucru fiind într-adevăr împăratul Israelului care va sta pe tronul lui David pentru totdeauna.
Toate scripturile ne fac o descriere foarte simplă a nașterii lui Isus. Nu sunt multe detalii despre cine era acolo, cât timp a durat nașterea, cum a fost sau orice altceva de genul acesta. Cu siguranță nu erau doctori, calmante, medicamente sau săli confortabile cu paturi. Nu putem evita contextul în mijlocul cărora s-au petrecut toate aceste lucruri de la scandalul în Nazaret cu nouă luni în urmă, amărăciunea și neînțelegerea acestui fapt de către familia Mariei și chiar a lui Iosif și nu în ultimul rând călătoria spre Betleem.
Luca ne spune că pruncul a fost primul născut al Mariei. Acest lucru are o importanță desosebită din punct de vedere teologic dar în mod practic aceasta însemna că Maria a avut mai mulți copii mai apoi. Evangheliile ne spun că Isus a avut patru frați și surori. Teologii
numesc nașterea lui Isus întruparea ceea ce înseamnă că Dumnezeu a luat formă umană și s-a născut din Maria. Întruparea ne arată cât de aproape a venit Dumnezeu față de noi, prin faptul că a devenit om la fel ca noi fiecare.
Isus, a fost născut dar nu știm dacă a fost noaptea sau nu. Ceea ce știm e că păstorii au văzut steaua pe cer și au ajuns noaptea dar nu știm dacă acest lucru s-a petrecut instantaneu după nașterea lui Isus. Alt lucru despre care nu putem fi siguri e că probabil nimeni nu a mai asistat la nașterea lui Isus în afară de Iosif. Scripturile din nou păstrează tăcerea cu privire la aceasta. Iosif și Maria obosiți și descurajați totuși au fost cuprinși de mari emoții odată cu nașterea copilului. Luca ne spune că a fost înfășurat în scutece și l-au culcat într-o iesle.
Luca continuă și spune că bebelușul a fost pus în iesle pentru că în han nu s-a găsit loc. Nu este nimic descris despre un hangiu rău sau oameni care și-au ținut ușile închise ca Iosif și Maria să nu aibă loc. Din nou este multă tăcere despre ceea ce s-a întâmplat dar ideea generală e că Maria a fost văduvită de condițiile normale pentru a da naștere. Trebuie să ne aducem aminte că acestea erau circumstanțele prin care Dumnezeu a ales ca fiul său să se nască. Nu putem trece superficiali peste acestea și să nu ne gândim la implicația tuturor lucrurilor.
Ce era în vremea aceea o iesle? Ieslea nu era un grajd unde animalele trăiau. Putem avea idei din filme sau scenete de Crăciun dar nu astfel arăta o iesle în vremea aceea. Ieslea era un spațiu de alimentare construit din piatră, cu apă și hrană pentru animale. Nu ni se spune că era vreun animal dar concluzia la care trebuie să ajungem este următoarea: cel înaintea căruia ne închinăm cântăm și ne rugăm s-a născut într-un loc umil care servea ca scop pentru hrănirea animale. Primul om fără de păcat de la Adam s-a născut acolo într-un loc rece, îngrijit de doi părinți tineri și îngrijorați departe de familie și Nazaret orașul lor. Ce s-a întâmplat după ce a fost născut? Au găsit un loc mai bun? Au întâlnit oameni pe care să-i considere prieteni și care să-i ajute în Betleeem? L-a mai ținut cineva în brațe pe Isus în zilele acelea? Sunt atâtea de meditat înaintea acestui eveniment așa de important. Să nu lăsăm să treacă ușor pe lângă noi ceea ce deja ne-a devenit familiar prin nașterea lui Isus.