Episodul 64 – Predica de pe Munte – partea a 2 a

Predica de pe Munte – partea a 2-a 

În ultimele episoade am început să ne uităm în Predica de pe Munte. Această învățătură a lui Isus este una din cele mai cunoscute chiar și printre cei care nu sunt credincioși. Unele părți sunt mai cunoscute ca altele – de exemplu, secțiunea de început așa numitele „Fericiri”. Am vorbit despre unele dintre acestea data trecută. Astăzi vom merge mai departe în această predică. Dar mai înainte este bine să vedem din nou când și unde a vorbit Isus aceste cuvinte.

Am văzut că această predică a fost rostită în zona deluroasă la nord de Capernaum și Betsaida în Galileea, în zona nordică a Israelului. Am văzut cum Isus a început să vorbească dintr-o zonă mai joasă vindecând mulțimile iar mai apoi s-a urcat mai sus pentru a putea să vorbească tuturor celor adunați și să-i învețe. Am văzut de asemenea când a fost rostită predica aceasta și faptul că nu a fost spusă la începutul slujirii lui Isus așa cum mulți ar crede acest lucru. Evanghelia după Matei este aranjată tematic, de aceea chiar dacă Predica de pe Munte este la începutul acesteia, evanghelia după Luca este cea care o încadrează cronologic, aproximativ la mijlocul slujirii lui Isus. De asemenea este important să menționăm dintr-o perspectivă cronologică că nu tot ceea ce citim în versiunea lui Matei din această predică a fost rostit de Isus în acel context. Matei grupează învățătura lui Isus împreună în teme. Astfel evenimentul la care ne vom uita azi cunoscut ca rugăciunea „Tatăl nostru” a fost rostit cu altă ocazie, la fel ca multe alte lucruri din Predica de pe Munte. Rugăciunea „Tatăl nostru” este încadrată de Luca cu aproximativ 8 luni de zile înainte ca Isus să fie crucificat. Vom vorbi mai mult despre această rugăciune când vom ajunge în acea perioadă în studiul evangheliilor dar acum vom vedea câteva lucruri generale despre aceasta.

Iată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!” Matei 6:9-13

Pe vremea când evangheliile după Matei și Luca au fost întocmite rugăciunea „Tatăl nostru” era transmisă în două variante care semănau între ele în lucrurile esențiale dar erau diferite prin faptul că una era mai scurtă iar alta mai lungă. Forma mai lungă apare în Matei 6, iar cea mai scurtă în Luca 11. Vom vedea mai în detaliu contextul acestei rugăciuni în episoadele viitoare dar acum este important să vedem mai înainte ideile ei ca să înțelegem originea și caracterul ei evreiesc.

Rugăciunea Tatăl nostru, în orientarea ei escatologică, este similară în multe privințe cu rugăciunea „Qaddish” din sinagogă. Acest lucru este adevărat nu doar în duhul înțelegerii ei ci în primul rând în primele trei cereri.

Rugăciunea „Qaddish” era o rugăciune care se făcea în sinagogile evreilor înainte și după vremea lui Isus. Haideți să vedem cât este de asemănătoare cu rugăciunea Tatăl nostru. Qaddish-ul spune așa:

  „Să fie înălțat și sfințit Numele lui mare în lume, pe care a creat-o potrivit cu voia Lui. Fie ca să-și instaureze împărăția de-a lungul vieții tale și în zilele tale și în zilele întregii case a lui Israel în curând și într-un timp apropiat.”

Rugăciunea „Tatăl nostru” a fost o adaptare a rugăciunii evreiești „Qaddish”. Isus a refăcut puțin această rugăciune și astfel așa îi învață pe ucenicii săi să se roage. Trebuie să ne aducem aminte că ucenicii lui Isus nu sunt creștini din sec.21 pentru că altfel este așa ușor să citim rugăciunea și să credem că știm despre ce este vorba. Această rugăciune e pe deplin evreiască și aici este locul de unde trebuie să începem când căutăm să-i înțelegem sensul. Cu aceste lucruri în minte haideți să vedem câteva porțiuni din rugăciune. 

„Tatăl nostru din ceruri.”

 Primul lucru pe care îl observăm este că Tatăl nostru este o rugăciune corporată. De-a lungul rugăciunii vedem menționat pronumele „noi/nouă”. Acest lucru nu însemnă că nu ne putem ruga individual ci că nu putem trece cu vederea că rugăciunea este în primul rând și în mod principal o rugăciune corporată. Acest cuvânt „tatăl nostru” își are rădăcinile în Vechiul Testament și istoria Israelului. Dumnezeu este tatăl Israelului, cel pe care l-a ales ca națiune prin care toate celelalte neamuri vor fi binecuvântate, pe care i-a eliberat din Egipt și i-a salvat de vrăjmașii lor. Întâlnim deseori în vechiul testament profeți numind Israelul ca „fiul lui Dumnezeu” și chemându-l la o relație de cinstire a tatălui lor, Yahve. Haideți să vedem câteva pasaje:

Tu vei zice lui faraon: „Aşa vorbeşte Domnul: „Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut. Exod 4:22

Ei s-au stricat; netrebnicia copiilor Lui este ruşinea lor! Neam îndărătnic şi stricat! Pe Domnul Îl răsplătiţi astfel! Popor nechibzuit şi fără înţelepciune! Nu este El oare Tatăl tău, care te-a făcut, Te-a întocmit şi ţi-a dat fiinţă? Deut 32:5-6

Priveşte din cer şi vezi, din locuinţa Ta cea sfântă şi slăvită: unde este râvna şi puterea Ta? Fiorul inimii Tale şi îndurările Tale nu se mai arată faţă de mine! Totuşi Tu eşti Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaşte, şi Israel nu ştie cine suntem; dar Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Tu, din veşnicie Te numeşti „Mântuitorul nostru”. Is. 63:15-16

Ceea ce putem vedea în aceste pasaje este folosirea cuvântului tatăl nostru în contextul corporat al vechiului testament și relația pe care poporul evreu o are cu Dumnezeul lor. Așa începe această rugăciune iar istoria poporului Israel este unul din multele lucruri pe care trebuie să le avem în minte atunci când auzim prima frază a acestei rugăciuni „Tatăl nostru din ceruri”.

„Sfințească-se numele Tău” 

Cuvântul sfânt înseamnă aici ca să fie pus deoparte, a fi tratat ca sfânt, cu respect. În original (greacă) acest cuvânt este la forma imperativă ceea ce însemnă că nu este o afirmație ca: „Doamne tu ești sfânt!” ci o cerere ca Dumnezeu să se arate ca pus deoparte/sfânt. Deci această parte a rugăciunii este o cerere ca Dumnezeu să acționeze în așa fel încât să-și apere și să-și susțină propria reputație. Cum va face aceasta? În primul rând este important să vedem că numele lui Dumnezeu – Yahve – este numele Său de legământ ca Dumnezeul lui Israel. Cu alte cuvinte Dumnezeu își face cunoscut numele sau reputația în contextul promisiunilor pe care le-a făcut Israelului. Astfel cererea ca Dumnezeu să-și îndreptățească numele sau reputația nu este ceva abstract, deconectat de istoria răscumpărării de-a lungul timpului pe care o vedem în scripturi. Dumnezeu va face ca să fie respectat și va arăta că reputația Sa e demnă de încredere și își va sfinți numele în contextul credincioșiei sale când va împlini tot ceea ce a promis Israelului. Un pasaj care ne ajută și confirmă aceste lucruri este Ezechel 36-38 și în mod special Ez.36:23:

De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-aţi pângărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfinţit în voi sub ochii lor.  (este același cuvânt în greacă folosit în Tatăl nostru unde Dumnezeu spune că-și va sfinți numele între neamuri). Un comentariu spune în felul următor cu referire la această porțiune de scriptură:

  „În contextul evreiesc această cerere se referă ca Dumnezeu să acționeze ca să împlinească promisiunile către Israel și astfel să reducă la tăcere badjocura vrăjmașilor lor. Pe scurt, numele lui Dumnezeu poate fi cinstit cum se cuvine atunci când aduce împărăția și își împlinește voia sa pe pământ (conform rugăciunii Qaddish). Astfel cele trei cereri ale rugăciunii sunt strâns legate între ele, referindu-se în esență la aceași izbăvire încadrată într-o perioadă anume în istorie.”

„Să vină împărăția ta.”

 Este multă confuzie în prezent despre ce reprezintă împărăția în zilele noastre. Isus nu a redefinit aceasta față de forma care poporul evreu o credea și nu reprezintă o realitate spirituală care a venit odată cu Isus. La fel ca și cuvântul „mesia/hristos”, cuvântul „împărăție” are așa de multe interpretări moderne. Totuși într-un mod simplu, împărăția lui Dumnezeu despre care citim în evanghelii este cea promisă care va fi împlinirea legământului lui Dumnezeu cu David -aceea că unul din fiii lui va domni pe tronul său din Ierusalim pentru totdeauna. Pasajul pe care ei îl aveau în minte cu privire la aceasta era 2Sam. 7 sau Daniel 2&7. Rugăciunea nu ne spune: „Să vină împărăția ta în plinătate” ca și cum o parte din aceasta este deja prezentă din zilele lui Isus; nici: „Să crească împărăția ta”. Pentru evrei era foarte clar că nu era niciun împărat din linia lui David conducând peste Israel și supunându-și adversarii. Deci și această frază din rugăciunea „Tatăl nostru” ne aduce aminte de cererea din „Qaddish” – că Dumnezeu va instala un împărat în Israel care va domni în dreptate din Ierusalim și va zdrobi vrăjmașii lor. Adolph Saphir spunea:

-Această cerere se referă în mod primar și direct la împărăția mesianică ce va veni pe pământ despre care toate scripturile mărturisesc. 

-Împăratul împăraților este Domnul Isus, fiul lui David.

-Subiecții acesteia sunt Israel și neamurile- cei aleși care împlinesc misiunea lui Dumnezeu ca să fie o binecuvântare pentru națiunile pământului.

-Centrul împărăției este Ierusalimul.

-Modalitatea de instaurare este venirea vizibilă a lui Isus Hristos Mântuitorul nostru. 

Când ne rugăm: Vină împărăția Ta!, înțelesul în adevăr este acesta: „Vino Doamne Isuse în curând”!