Episodul 53 – Introducere în perioada timpurie din Galileea
După ce a fost respins de autoritățile evreilor, Isus s-a îndreptat în nord spre Galileea. În acest episod vom discuta cât a durat slujirea publică a lui Isus și vom face o introducere la perioada de început din Galileea.
Transcriere
Introducere în perioada timpurie din Galileea
În studiile trecute am văzut din evangheliile după Ioan și Matei că Isus a plecat spre Galileea din pricina faptului că Ioan Botezătorului fusese închis. Isus a mers prin Samaria și s-a oprit la marginea unui oraș unde a întâlnit o femeie samariteană la o fântână. Am văzut că Isus a fost bine primit în această regiune a samaritenilor în contrast cu împotrivirea pe care a avut-o din partea liderilor evreilor în Ierusalim. Vom vedea același lucru apărând din nou și din nou în evanghelii. Așa cum Isus va spune mai târziu în lucrarea sa înainte de moarte, evreii nu au priceput vremea cercetării lor. Isus urma să fie piatra pe care zidarii au respins-o dar pe care Dumnezeu o va face piatra din capul unghiului.
Până în acest moment am petrecut destul de mult timp în evanghelia după Ioan pentru că el descrie ceea ce am numit perioada timpurie din Iudeea. Evangheliile după Matei, Marcu și Luca ne descriu evenimentele lui Isus din Galileea așa că de acum încolo ne vom muta în lucrarea publică a lui Isus pe care o vom numi perioada din Galileea. În episodul 40 am împărțit lucrarea lui Isus în mai multe perioade:
-perioada timpurie din Iudeea – ceea ce tocmai am văzut până acum. Ea începe de la botezul lui Isus și se încheie prin întoarcerea lui Isus spre Galileea.
-perioada timpurie din Galileea – începe cu primele evenimente de la întoarcerea sa din Iudeea în Galileea și continuă până la chemarea celor 12 ucenici.
Înainte de a continua în anumite detalii este bine să prefațăm toate această perioadă spunând că ne vom uita doar la un cadru în care se întâmplă evenimentele și nu vom intra în detaliile fiecărui pasaj. Ceea ce încercăm să facem prin aceste studii este să prezentăm o imagine generală așa încât să putem citi evangheliile și să înțelegem ce se întâmplă în ele. Vom prezenta în detaliu anumite pasaje în timp ce vom înainta în evanghelii dar vor fi prezentate și elemente generale.
Un alt lucru care merită subliniat are legătură cu sărbătoarea Paștelui în evanghelii. În Matei, Marcu și Luca sunt prezentate 2 sărbători ale Paștelui diferite. Totuși în evanghelia lui Ioan vedem 3 sărbători ale Paștelui. Ultimele 2 sărbători ale Paștelui prezentate în Ioan 6 și Ioan 12-13 sunt cele pe care le vedem și în evangheliile sinoptice. Cealaltă sărbătoare este în Ioan 2 și am văzut ce s-a întâmplat atunci în episoadele trecute. Astfel sunt 3 sărbători ale Paștelui în Ioan:
cap.2 – primul Paște la curățirea Templului de către Isus și mai apoi întâlnirea cu Nicodim;
cap.6 – al doilea Paște înregistrat în evanghelii;
cap.12-13 – la acest Paște se încheie lucrarea lui Isus și apoi El este crucificat;
Primul Paște a fost în anul 27 d.Hr., al doilea în anul 28d.Hr iar ultimul în anul 29d.Hr. Un lucru la care putem să ne uităm este numărul anilor în care Isus a slujit. Este o presupunere generală că Isus a slujit 3 ani și jumătate dar acest lucru este greșit. Nicăieri în scripturi nu ni se spune acest lucru. Numărul anilor în care Isus a slujit a fost de 2 ani sau poate ceva mai mult până la 2 ani și jumătate. Dacă includem și lucrarea lui Ioan vom ajunge la 3 ani dar nu mai mult decât atât. Deci primul detaliu pe care îl putem vedea este că sărbătorile Paștelui din evanghelii ne ajută să vedem mai bine începutul și sfârșitul vieții și lucrării publice a lui Isus.
Cum putem împărți perioadele de timp din cei aproximativ 2 ani din lucrarea lui Isus? O vom face foarte simplu și ușor de memorat. În primul an avem perioada timpurie din Iudeea și perioada timpurie și mijlocie din Galileea. În al doilea an avem perioada de final din Galileea și mai apoi perioada de final din Pereea și Iudeea toate culminând cu săptămâna Patimilor. Deci avem 3 perioade în primul an și mai apoi încă trei perioade în al doilea an. Cum putem fi așa de siguri de faptul că lucrarea lui Isus a durat aproximativ 2 ani. Avem un eveniment foarte important care aduce toate lucrurile împreună iar acesta este hrănirea celor 5.000 de oameni. Acest eveniment împreună cu relatarea despre cruce este singurul care este înregistrat în toate cele patru evanghelii. De ce este așa de important? Este ca un punct central pe care toate celelalte evenimente se leagă între ele. Ioan 6 ne spune că hrănirea celor 5.000 se întâmplă chiar înainte de Paște. Din pricina faptului că toate cele 4 evanghelii narează hrănirea celor 5.000 acest lucru este ca o ancoră care ne dă claritate cum se relaționează istorisirea despre Isus din evanghelii una la alta. E bine să înțelegem că prin evanghelii noi urmărim o persoană și întâmplările reale ale acesteia și nu doar texte individuale scoase din context.
Nu putem ști cu precizie o cronologie exactă, totuși, putem extrage cu siguranță o cronologie generală a evenimentele din relatările evangheliilor. Este bine să vedem și să înțelegem aceste lucruri cu cât avansăm mai mult în evanghelii. Marcu și Luca sunt aranjate cronologic, Matei este aranjat tematic iar Ioan este cronologic dar omite mare parte din lucrarea lui Isus din Galileea. De aceea hrănirea celor 5.000 de oameni în evanghelia lui Ioan și modul cum se intersectează cu celelalte evanghelii este important pentru a înțelege o cronologie generală.
Pentru restul episodului vom vedea niște teme generale pe care le vom aborda în această perioadă timpurie din Galileea. Isus vine probabil din Iudeea în Galileea în perioada verii în anul 27d.Hr. După începutul acestei perioade faima lui explodează. Dar în același timp odată cu popularitatea crește și împotrivirea. Acest lucru îl vom vedea crescând din ce în ce mai mult în lucrarea lui. În această perioadă vom vedea mai multă învățătură ca în perioada din Iudeea. De asemenea în această perioadă vom vedea și mai mult autoritatea lui Isus și natura copleșitoare a puterii lui. Putem să medităm punându-ne personal în relatările despre Isus și gândindu-ne la toate acestea ca la evenimente și o persoană reală. Cât de mare ar fi fost șocul să-l vedem pe Isus făcând ceea ce a făcut? Cum ai reacționa dacă ai fi fost o persoană obișnuită din Nazaret când Isus avem vreo 15 ani și acum după alți 15 ani același copil care se juca pe străzi, are acum mulțimi care îl urmăresc iar oamenii sunt vindecați de infirmități?
Putem să ne imaginăm ce gândea familia și prietenii lui? Totul a început să apară de nicăieri. Vom vedea din ce în ce mai clar acest lucru pe măsură ce vom avansa în lucrarea publică din Galileea.
De-a lungul lucrării în Galileea vedem că Isus se întoarce întotdeauna în același loc – Capernaum, în partea de vest a țărmului mării Galileii. De ce acest lucru? Deoarece acolo Isus locuia. Uneori am făcut din evanghelii un basm iar întrebarea unde locuia Isus altundeva în afară de Nazaret nici măcar nu ne trece prin minte. De câteva ori în evanghelii Capernaum este numit orașul lui Isus. Se pare că la un anumit punct înainte de lucrarea sa publică Isus și familia sa s-au mutat undeva în zona Capernaumului. Sunt anumite indicii care le găsim în evanghelii. Primul ar fi acela că după nunta din Cana, Isus se întoarce în Capernaum. De ce? Probabil din pricina faptului că familia lui era acolo. Iar mai apoi în Luca 4 ni se spune că Isus s-a întors în locul în care a crescut ceea ce poate însemna că Isus nu mai locuia acolo. Evangheliile numesc deseori locul ca și „casa”. Se pare că această „casă” era casa familiei unde frații lui Isus trăiau împreună cu familiile lor și mama lor văduvă. Este posibil ca această casă să fie casa lui Petru din Capernaum.
Această perioadă din Galileea a fost una importantă în istoria lui Israel. Isus îi confruntase deja în Ierusalim pe liderii evreilor iar aceștia l-au respins pe el și mesajul adus. Ce căuta Isus de la oameni? O roadă a pocăinței. Așa cum Ioan spusese. După cum știm chiar dacă o mică rămășiță de oameni din Israel vor face fapte vrednice de pocăință majoritatea vor fi împietriți și în cele din urmă îl vor respinge pe Isus și astfel moștenirea în promisiunile făcute lui Avraam.
Vom termina acest studiu cu un scurt sumar al evenimentelor din această perioadă în ordine cronologică. Vom vedea cum Marcu și Luca le narează linear dar Matei tematic.
De la întoarcerea lui în Galileea îl vedem pe Isus:
-făcând un circuit prin orașele din Galileea;
-respins în Nazaret iar mai apoi mergând în Capernaum;
-chemând ucenicii și pescuirea minunată;
-la un sabat în Capernaum unde vindecă un om demonizat;
-făcând un al doilea circuit în orașele Galileii;
-vindecând un lepros;
-vindecând un paralitic;
-chemându-l pe Matei și banchetul ce îl ține acesta pentru Isus;
-spunând cuvinte despre post și tânjirea după venirea mirelui;
-la un al doilea sabat unde ucenicii săi au mâncat spice de pe câmp;
-vindecând un om cu o mână uscată;
-chemând pe cei 12 ucenici.
În episoadele viitoare vom începe să analizăm unele din aceste pasaje și temele aferente lor.