Episodul 24 – Simeon
În timp ce Iosif și Maria erau la Templu să ofere jertfa de curățire și să-l dedice pe Isus înaintea unui preot, un om neprihănit pe nume Simeon s-a apropiat de ei și l-a luat în brațe pe Isus. Luca ne spune că Simeon aștepta „mângâierea Israelului” și că Duhul i-a spus că nu va muri până nu va vedea pe împăratul (Hristosul Domnului) care va aduce mângâirea. Acest episod examinează detaliile din Luca 2:25-32
Transcriere
Simeon
În ultimul studiu i-am văzut pe Iosif și Maria la Templu pentru curățirea Mariei și dedicarea lui Isus înaintea lui Dumnezeu. A trecut mai bine de o lună de când păstorii au văzut oastea cerească pe câmpia Betleemului iar mai apoi l-au vizitat pe pruncul Isus. Sepărea că lucrurile se liniștiseră puțin în Betleem. Probabil recensământul trecuse iar familia lui Iosif se stabilise undeva în Betleem în tot acest timp. Astăzi ne vom uita la evenimentul dela Templu cu Simeon din Luca 2:25-26 :
Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el. Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.
Vedem aici un om pe nume Simeon care era un evreu credincios spre deosebire deliderii religioși și autoritățile romane care trăiau în nelegiuire și corupție. Simeon făcea parte din rămășița credincioasă a lui Israel care aștepta venirea lui Mesia-împăratul Israelului și care aștepta împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute părintele lor Avraam. Am văzut cum și în epidoul 11 Luca ni-i prezintă pe Zaharia și Elisabeta ca fiind și ei neprihăniți. Luca ne spune despre Simeon că aștepta “mângâierea lui Israel”. Această idee de mângâiere este extrasă din multe pasaje din Isaia în contextul nădejdii eliberării națiunii Israel de sub vrăjmașii lor. ( Is.40:1; 49:13; 51:3; 57:18; 61:2). Nu era nădejde mai mare în inima luiSimeon decât aceea ca Mashiyach, Hristosul să elibereze Israelul de vrăjmașii lui și să conducă țara în promisiunile mult așteptate de pace și binecuvântare totală.
De asemenea Luca ne spune că Duhul Sfânt era peste Simeon. În studiul 14 am văzut cum Duhul Sfânt era și peste Zaharia la nașterea lui Ioan atunci când Zaharia a profețit. Același duh era peste Simeon aici, motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru este să confirme că prorocia făcută are credibilitate și este adevărată. Ceea ce e diferit față de Zaharia este că Luca ne spune că lui Simeon i s-a descoperit că nu va muri înaninte să vadă pe Hristosul Domnului cel mult așteptat. Cuvântul Hristos nu este sinonim pentru Isus și nu înseamnă prin aceasta că Simeon ar fi înțeles că păcatele lui ar fi iertate. Cuvântul Hristos sauUnsul este numele de tron al împăraților lui Israel.
El a venit în Templu, mânat de Duhul. Şi, când au adus părinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea, Simeon L-a luat în braţe, abinecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: „Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înainteatuturor popoarelor, lumina care să lumineze Neamurile şi slava poporului Tău, Israel.” v.27-32
Avem la Templu intersectarea a două povești chiar la momentul potrivit. Iosif și Maria abia ajunseseră la Templu iar în același timp a venit si Zaharia călăuzit de Duhul. Imaginați-vă că sunteți Simeon. O viață întreagă ați fost credincioși Domnului, citind scripturile și așteptând cu credință ca Dumnezeu să-și împlinească promisiunile chiar în timpul opresiunii Romei când nu exista niciun împărat din linia lui David pe tronul din Ierusalim și nicio glorie a lui Dumnezeu la Templu. Dar Simeon a ales să se încreadă în Dumnezeu și în ceea ce a promis El. Iar mai apoi, în timpul vieții lui Duhul Sfânt i-a spus că
nu va muri înainte să vadă pe împăratul lui Israel, cel care urma să elibereze Israelul de vrăjmași.
Cum a fost dimineața aceea pentru Simeon? Ce l-a motivat să meargă la Templu în acea zi? Era o zi normală în viața lui? Ce făcea când s-a întâlnit de la distanță cu Iosif, Maria și Isus? A alergat la ei? Credeți că inima a început să-i bată mai tare de bucurie și emoții?
Când s-a apropiat de Maria și Iosif, l-a luat în brațe pe Isus și a început să-l binecuvinteze pe Dumnezeu și să profețească. Înainte să înțelegem ce a profețit e bine să vedem pe cine a ținut Simeon în mâini. Micul copilaș este aceeași persoană care va veni cu putere și foc și cu o mulțime de îngeri. Este aceeași persoană care acum este în ceruri în Templu și căreia i se atribuie închinare și adorare. Este aceeași persoană care a creat toatelucrurile și care ne dă viața și suflarea chiar acum. Gândiți-vă la toate acestea. Sunt persoanereale care l-au ținut în brațe pe Isus când era copilaș, El care e stăpânul tuturor.
Simeon a afirmat că ceea ce Duhul i-a spus s-a împlinit – că „ochii lui au văzutmântuirea lui Israel” și pentru aceasta el putea să moară acum în nădejde și pace. Dar chiarmai mult decât Israel, Simeon a profețit că acest copilaș va fi de asemenea o lumină pentru neamuri. Națiunile străine și nu doar Israelul vor fi binecuvântate prin acest copilaș. Ceea ceeste nou, este faptul că Simeon citează din Isaia, o temă a credincioșiei lui Dumnezeu față depoporul Israel.
El zice: „Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, Te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.” Isaia 49:6
În episodul 23 am vorbit despre promisiunile lui Dumnezeu făcute lui Avraam încă din Geneza și cum circumcizia era semnul pentru cine urma să moștenească promisiunile. Trebuie să avem în minte acele promisiuni atunci când citim acest pasaj deoarece acea promisiune este ceea ce și Simeon nădăjduia la fel ca toți israeliții de atunci.
Ne aducem aminte cum Dumnezeu i-a spus lui Avraam în Geneza 12:1-3 că prin sămânța lui va binecuvânta toate națiunile de pe pământ. În contextul lui Avraam“binecuvântare” este un cuvânt cu o semnificație adâncă. Când vedem contextul mai larg al strămoșului său Adam și blestemului pe care Dumnezeu la pus peste întreaga omenire datorită păcatului lui Adam, ideea de “binecuvântare” devine mai clară. Avraam a înțeles această binecuvântare la fel ca binecuvântarea originară a lui Adam a fost înainte de cădere.Aceasta (binecuvântarea) e mai mult decât să fi eliberat de păcat ci înseamnă să dobândești un trup ce nu moare niciodată, având din nou restaurarea condițiilor din grădina Edenului pe pământ și locuirea lui Dumnezeu cu omul. Toate acele promisiuni au fost dezvoltate în istoria poporului Israel dar au început de la Avraam.
Acest lucru este important pentru a înțelege de ce Simeon a spus că acum poate să moară în pace și nădejde pentru că a văzut pe Hristosul Domnului. Dacă Simeon nu avea nădejdea învierii și avea doar nădejdea distrugerii vrăjmașilor de atunci ai Israelului, de ce
Simeon ar părea că s-ar fi resemnat să moară și să nu vadă cu adevărat restaurarea Israelului și împlinirea tuturor promisiunilor lui Dumnezeu?
Pentru ca Simeon să aștepte „mângâierea Israelului” însemna de asemenea așteptarea împlinirii promisiunilor către Avraam. În contextul lui Avraam, așa cum am văzut mai sus, “binecuvântarea” era viața veșnică în opoziție cu blestemul morții care a intrat de la Adam.Simeon a înțeles că a văzut sămânța/urmașul promis lui Avraam și nădejdea lui Simeon înînviere era confirmată prin acesta. Mai mult, acest lucru are de-a face și cu noi neamurile, această mântuire având să se extindă peste națiuni așa cum am văzut mai sus în Isaia 49:6.
Astăzi, după 2.000 de ani mai târziu, avem același Duh Sfânt și aceeași nădejde pecare Simeon a avut-o. Petru avea să întărească aceasta spunând că această nădejde promisădin scripturi este întărită mai mult prin descoperirea lui Isus.
