Devoțional – Geneza 2

Geneza 2: 15

„Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, cas-o lucreze şi s-o păzească.”  Geneza 2:15

Una dintre cele mai profunde întrebări ale vieții are legătură cu scopul nostru. Care este scopul vieții? Pentru ce mă aflu aici? Uitându-ne la scopul originar, la funcția originară a omului, căpătăm informații care ne ajută să investigăm. În crearea omului, Dumnezeu Se murdărește pe mâini, modelând în intimitate pe acela care îi poartă chipul și asemănarea (Geneza 2:7). De asemenea, El creează un context pentrucomuniunea cu El – o grădină în mijlocul unei regiuni numite Eden, însemnând „desfătare“ (2:8). Te-ai întrebat vreodată de ce inima ta pare a se trezi la viață în mijlocul unei grădini?

Grădina din acel vast complex numit Eden era un loc unde Dumnezeu Se întâlneacu omul și omul se întâlnea cu Dumnezeu (Geneza 3:8); un sanctuar. Verbele folositeaici pentru a-L descrie pe Dumnezeu plimbându-Se prin grădină sunt reluate mai târziu în Vechiul Testament pentru a descrie prezența lui Dumnezeu alături de Israel în Chivotul și Templul Său (Levitic 26:12). Scriptura mai numește grădina „Grădina lui Dumnezeu“ (Geneza 13:10; Isaia 51:3; Ezechiel 28:13). Era Grădina Lui – locul Său în care locuia și avea comuniune cu omul. Ezechiel 28:18 îl descrie în mod explicit ca peun „sanctuar“ sau „templu“. Grădinile din cultura Orientului Antic erau diferite de cum le gândim noi de obicei; erau împrejmuite cu ziduri și erau închise – locuri foartespeciale asociate cu regalitatea și divinitatea. Este cât se poate de corect să ne închipuim Grădina ca pe un loc al rodirii și al frumuseții, dar ar trebui să îi asociem și caracteristici structurale precum ziduri, străzi, porți și încăperi etc. Grădina era untemplu.

Acum, dacă ne uităm la versetul nostru, cu greu am putea vedea scopul și funcția lui Adam în grădină ca fiind doar de prim fermier. O traducere mai adecvată a limbii originale din Geneza 2:15 ar fi: „Atunci Domnul Dumnezeu a luat omul și l-apus să se odihnească în grădina Edenului, să slujească și să o păzească [sanctuarul].“ „A cultiva“ și „a păzi“ – de fiecare dată când aceste două cuvinte sunt alăturate, peste tot în Vechiul Testament, se referă întotdeauna ori la israeliții care Îl slujesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Lui, ori la preoții care Îl slujesc pe Domnul și păzesc sanctuarul Lui (Numeri 3:7-8; 18:5-6; 1 Cronici 23:32; Ezechiel 44:14). Înlumina acestui fapt, vedem că Adam a fost cel dintâi preot, iar funcția lui în grădină a fost, în mod deschis, una preoțească. Adam trebuia să slujească Domnului în închinare și să păzească spațiul acela sacru de orice pervertire sau pângărire. Locul în care Domnul se întâlnește cu noi este inima noastră; noi suntem un Templu al lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:16). Primul rol al omenirii este să înfrumusețeze locul de întâlnire cu Dumnezeu prin venerarea Lui și să-l păzească astfel încât să nu se găsească în el nicio pângărire (Proverbe 4:23). În primul rând, suntem preoți și de aici derivă orice altă funcție. Gândește-te la Adam cel dinainte de cădere, care își înălța glasul în adorație înaintea lui Yahweh – fără să aibă vreun păcat pentru care să fie iertat, vreo nevoie fizică sau financiară ce se cerea împlinită, fără vreo istorie a răspunsurilor lui Dumnezeu la rugăciuni, preocupat fiind doar de Creatorul Lui. Gloria Lui estesuficientă, de una singură, pentru a provoca vieți de închinare. Suntem creați pentru a ne închina. Existăm pentru El. Suntem creați pentru Gloria Lui (Isaia 43:7).