5. Pasaje asociate cu redefinirea Împărăției – Împărăția lui Dumnezeu în pilde

Pildele și Împărăția lui Dumnezeu

Mulți cred că Isus a vorbit în pilde pentru a rosti o nouă interpretare a împărăției (redefinirea și spiritualizarea acestui concept în prezent). Cu toate acestea, Isus ne spune clar că pildele sale erau rostite către mulțimi în care confrunta necredința și neascultarea acestora.

În Matei 13 citim următoarele:

„Ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „De ce le vorbeşti în pilde?”

„Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca „măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă.”

Astfel, scopul pildelor este mai degrabă să ascundă (ca o formă de judecată față de cei necredincioși) decât să descopere noi adevăruri.

Din punct de vedere biblic, cuvântul „taină” nu este un secret sau ceva misterios care poate fi cunoscut doar de o elită care are o inițiere și o cunoaștere superioară (așa cum grecii defineau acest cuvânt).

În scripturi „o taină” este ceva care a fost ținut ascuns până la o vreme când poate fi înțeles.

Putem vedea aceste exemple cu „taina crucii” (spusă încă din Vechiul Testament prin suferința mesianică dar descoperită doar de la o anumită vreme). De asemenea includerea neamurilor în nădejdea promisă lui Israel este scrisă din Vechiul Testament dar descoperită pe deplin după învierea Domnului.

Când Isus a vorbit despre tainele împărăției acest lucru se referea la caracteristicile veacului acestuia și a veacului viitor unde mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă, şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintâi. În zilele lui Isus (ca de altfel și în zilele noastre) mulți se cred superiori altora și astfel ei cred că vor fi cei dintâi la înviere primind cele mai mari răsplătiri în veacul viitor. Dar Isus a rostit pildele pentru a confrunta mândria și aronganța acestora. Chiar dacă aceștia se credeau primii, ei urmau să fie cei de pe urmă care împreună cu păgânii urmau să fie condamnați veșnic.

Majoritatea pildelor Domnului Isus au o delimitare simplă între cei credincioși și cei necredincioși. Domnul Isus a făcut intenționat acest lucru ca să nu lase nicio cale de mijloc sau să producă confuzie între cei care se văd ei însuși înălțați. Cei care se pocăiesc și se smeresc urmează să fie socotiți neprihăniți în timp ce persoanele mândre și arogante vor fi condamnate.

Aceasta este taina împărăției, faptul că ordinea acestui veac urmează să fie inversată în Ziua Domnului (la venirea Împărăției) când cei smeriți vor moșteni pământul iar cei necredincioși condamnați.

Astfel, departe de a redefini înțelesul împărăției, Domnul Isus rostește pildele în mare parte ca o acuză la adresa celor care pretindeau că sunt bine dar și de a încuraja pe cei care cu adevărat se sileau pe calea îngustă pentru a moșteni viața veșnică la final.