3. Legămintele Scripturii – Distorsionări ale Legământului cu creația

Seria – Legămintele Scripturii

Distorsionări ale interpretării Legământului lui Dumnezeu cu creația

În episodul trecut am văzut fundamentul legământului lui Dumnezeu cu creația și a nădejdii biblice a restaurării tuturor lucrurilor la starea inițială.

Cartea Efeseni concluzionează acestea în următoarele cuvinte:

„căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ”. Ef.1:9-10

La sfârșitul veacului, începând cu Ziua Domnului, Isus Hristos va uni iarăși toate lucrurile din ceruri și de pe pământ sub o domnie dreaptă peste care va fi conducător.

De fapt, același lucru suntem îndemnați să nădăjduim și prin rugăciunea „Tatăl Nostru” „Să vină împărăția ta, să se facă voia Ta precum în ceruri așa și pe pământ”, aceste cuvinte fiind ancorate în promisiunea lui Dumnezeu făcută lui David a unei împărății viitoare, mesianice care va restaura întreaga creație la o stare de dreptate.

Totuși, după moartea și învierea Domnului Isus, odată cu extinderea evangheliei și la Neamuri acest lucru a început să fie distorsionat.

Astfel, au început să fie două tradiții de interpretare care au păstrat moartea și învierea lui Isus dar care erau în dezacord cu privire la nădejdea sfârșitului.

Nădejdea credincioșilor a început să fie interpretată ca distrugerea și anihilarea acestui pământ și salvarea celor credincioși la cer. Această interpretare are la bază gnosticismul (filozofia grecească) infiltrată în interpretarea scripturilor care are ca fundament faptul că materia fizică este coruptă și la sfârșit va fi distrusă. Datorită citirii unor pasaje în afara contextului lor și în mod izolat cu anumite filtre de interpretare ale filozofiilor păgâne această abordare a nădejdii a început să fie cea care a devenit majoritară și s-a impus mai ales după perioada lui Constantin cel Mare și instituționalizarea creștinismului.

Astfel, nădejdea finală pe care scripturile o prezintă a restaurarii pământului sub o domnie dreaptă cu trupuri fizice ale sfinților înviate nu mai putea avea loc în acest fel.

Mai degrabă, nădejdea a ajuns să fie văzută ca imaterialitatea sufletului credinciosului și distrugerea finală a creației cu o nădejde a Cerului, aceste concepte fiind noțiunile de bază ale filozofiilor păgâne din creștinismul primar.

Totuși, scripturile nu transmit niciodată noțiuni ca „sfârșitul lumii” sau „distrugerea creației”. Mai degrabă putem vedea o delimitare între veacul prezent (supus deșărtăciunii, morții și blestemului) și continuitatea creației în veacul viitor (guvernat de dreptate, viață și dragoste).

Tranziția din veacul prezent în veacul viitor se face în ziua Domnului sau la a doua venire a Domnului Isus așa cum vedem în pasajele din Noul Testament.

De aceea, apostolii erau înrădăcinați în nădejdea revenirii Domnului pentru că aceasta însemna așa cum din cuvintele Domnului „înnoirea tuturor lucrurilor” sau „restaurarea tuturor lucrurilor” așa cum Petru ne transmite în Fapte 3.

Strigătul apostolilor: „Maranatha”! sau a Duhului și a bisericii: „Vino Doamne Isuse”! nu era ceva periferic în adunările primare. Aceste cuvinte erau înțelese în contextul izbăvirii credincioșilor de sub moarte, firea pământească, nedreptate și toate greutățile acestui veac și era binecuvântata nădejde a împărăției și înnoirii creației la stare inițială de viață și binecuvântare.

De aceea, Petru ne îndeamnă „să ne încingem coapsele minții noastre și să fim treji și să ne putem toată nădejdea în harul care va fi adus la arătarea lui Isus Hristos” iar Tit ne spune că „harul adus prin iertarea la cruce ne învață să o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos”.

În episoadele următoare vom vedea câteva pasaje care ar părea să exprime distrugerea creației și cum perspectiva noastră despre creația inițială sau nădejdii viitoare ne afectează în mod direct ucenicia și trăirea prezentă.