2. Rugăciunile Scripturii – Cadrul general de interpretare
2. Cadrul general de interpretare
Seria – Rugăciunile Scripturii
Rugăciunile apostolilor – Cadrul general de interpretare
Viața apostolilor a fost caracterizată de o ambiție sfântă ca aceștia să-și termine cu bine alergarea credinței cu nădejdea vieții veșnice și a răsplătirilor din veacul viitor.
Când cercetăm rugăciunile apostolilor înțelegem și mai bine ce îi insufla pe aceștia spre scopul final și venirea zilei lui Hristos. Dacă suntem sinceri putem recunoaște că toți avem diferite sezoane în viață în care suntem defocalizați și ne abatem de pe cale de aceea modelul rugăciunilor apostolilor are menirea să ne întoarcă spre acea ambiție sfântă și să ne întărească până la capăt în trăirea noastră.
În mod ciudat, de-a lungul istoriei, nu s-au scris multe lucruri despre rugăciunile apostolilor. Avem multe lucruri scrise despre „Rugăciunea Tatăl nostru” sau despre „Rugăciunea de Mare Preot al lui Isus” din Ioan 17 dar foarte puțin despre rugăciunile apostolilor.
Totuși, în puținele comentariile, rugăciunile apostolilor sunt interpretate în funcție de perspectiva a „Ce este evanghelia?” în diferitele curente creștine.
Dacă Evanghelia este centrată în jurul „crucii și îndreptățirii prin credință” aceste comentarii aproape că nu menționează nimic din limbajul întoarcerii lui Isus și a Zilei Domnului menționate în rugăciunile apostolilor.
Alteori, interpretarea rugăcinilor apostolilor se face doar în jurul „darurilor Duhului Sfânt” iar crucea și întoarcerea lui Isus sunt inexistente.
Ceea ce vrem să înțelegem încă de la început din această serie despre rugăciunile scripturii și ale apostolilor este că aceștia și-au formulat rugăciunile prin perspectiva și interpretarea lor a ce este Evanghelia.
Rugăciunile lor erau simple și directe. Ei se rugau ca Evanghelia să fie insuflată în viața credincioșilor în diferite aspecte. Întotdeauna regăsim elemente ale evangheliei precum crucea, Ziua Domnului și lucrarea Duhului Sfânt în ceea ce apostolii se rugau pentru diferitele adunări.
Aceștia vedeau istoria de răscumpărare din scripturi ca o linie cronologică simplă a timpului începând de la Creație și îndreptată spre Restaurarea tuturor lucrurilor în Ziua Domnului în care toate celelalte elemente erau adăugate și ținute împreună.
Acest cadru de interpretare ne va ajuta nu numai în înțelegerea a ceea ce apostolii au vrut să ne transmită dar și în a ne feri de pericolul să accentuăm doar un singur element sau să impunem vreo perspectivă a vreunui trend modern al rugăciunii.
De aceea începând cu episoadele viitoare vom încerca să înțelegem cum interpretau apostolii aceste elemente și care era fundamentul lor. Abia mai apoi vom putem cerceta anumite rugăciuni specifice ale apostolilor.
Chiar dacă dorința acestui studiu este în primul rând să ajute credincioșii să aibă o viață de rugăciune trebuie să ținem seama că acest lucru nu se poate realiza fără o cunoaștere și o înțelegere prealabilă a contextului, gândirii și credinței apostolilor.
Acest cadru de interpretare va fi vital și va dicta rezultatul interpretării rugăciunilor văzute în scripturi. Fie ca în baza acestei înțelegeri Dumnezeu să insufle mai apoi și în viețile noastre aceeași trăire ca a apostolilor și oamenilor sfinți din scripturi.
Resurse similare
Vă recomandăm aceste link-uri care sunt în legătură cu acest subiect